Selectează o Pagină

1287 din  11.08.2026

 

A N U N Ţ

 

Primăria Comunei Zâmbreasca, județul Teleorman, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, organizează concurs în vederea ocupării, pe durată nedeterminată în cadrul proiectului: „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate” Cod PIDS/586/PO4/339395 (cu finanțare septembrie 2025-decembrie 2029, iar ulterior finanțare buget de stat sau local), a funcției de execuție contractuale vacante de asistent medical comunitar debutant COD COR 325301, în cadrul aparatului de specialitate al primarului, Compartiment Asistență Medicală Comunitară.

Pentru a participa la concurs, persoanele interesate vor depune la sediul Primăriei comunei Zâmbreasca, la secretariatul comisiei de concurs, un dosar care va conține în mod obligatoriu:

  1. a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
    b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
    c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
    d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
    e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
    f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar, sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale (candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data primei probe a concursului). În situația în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
    g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii. Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
    h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
    i) curriculum vitae, model comun european.

Copiile actelor pentru dosarul de înscriere se prezintă însoțite de documentele originale, în vederea verificării copiilor cu acestea.

Dosarele de concurs se depun la secretariatul comisiei de concurs,  sau pot fi transmise de candidați prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid, poșta electronică sau la adresa de e-mail: [email protected]

În situația în care candidații transmit dosarele de concurs prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid, poșta electronică sau pe adresa de e-mail a Primăriei, candidații primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceștia și au obligația de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfășurării concursului, dar nu mai târziu de data și ora organizării probei scrise, după caz, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de angajare.

Transmiterea documentelor prin poșta electronică sau prin e-mail se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.

Nerespectarea prevederilor menționate anterior conduce la respingerea candidatului.

Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână. Bibliografia și tematica, atribuțiile prevăzute în fișa postului, precum și alte date necesare desfășurării concursului se afișează pe pagina de internet a instituției publice organizatoare, la secțiunea special creată în acest scop.

Relații suplimentare privind concursul organizat se pot obține la secretariatul comisiei de concurs

Pentru a participa la concurs, orice persoană interesată trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. I) Condiții de participare generale
  2. a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
    b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
    c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza
    adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
    e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiții specifice
    potrivit cerințelor postului scos la concurs;
    f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale,
    contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
    g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
    h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul
    național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
  3. II) Condiții de participare specifice
  • Studii de specialitate – absolvirea liceului sanitar, studii postliceale sanitare sau învățământ universitar în specializarea „asistență medicală“, specialitatea ”medicină generală”,
    • Perfecționări :
    • Cunoștințe de operare pe calculator: nivel minim

. Certificat de membru al O.A.M.G.M.A.M.R. și adeverință de participare la concurs eliberată de O.A.M.G.M.A.M.R.
• Limbi străine (necesitate și nivel) cunoscute: nu este cazul
• Abilități, calități şi aptitudini necesare:
a. capacitatea de a rezolva eficient problemele,
b. capacitatea de asumare a responsabilității,
c. capacitatea de autoperfecționare și de valorificare a experienței dobândite,
d. creativitate și spirit de inițiativă,
e. capacitatea de planificare și organizare a timpului de lucru,
f. capacitatea de a lucra independent,
g. capacitatea de a lucra în echipă,
h. capacitatea de gestionare eficientă a resurselor alocate,
i. integritatea morală și etică profesională,
j. capacitatea de consiliere și mediere ;
k. capacitate de decizie și reacție adecvată în situații de urgență,
l. disponibilitate de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate, capacitate empatică
m. abilități de comunicare cu personalul medical, cu specialiștii din unitățile sanitare, din autoritățile locale și din comunitatea din care face parte
n. spirit organizatoric.

  • Cerințe specifice:
  • Abilități de comunicare cu personalul medical, cu specialiștii din unitățile sanitare, din autoritățile locale și din comunitatea din care face parte,
  • Specializarea în asistență medicală comunitară reprezintă un avantaj însă nu constituie o condiție eliminatorie. Personalul încadrat pe proiect va beneficia de cursul de specializare în asistență medicală comunitară. Posturile de asistent medical comunitar vacante pot fi ocupate de specialitățile de asistent medical, conform competențelor dobândite în baza titlului oficial de calificare, doar de către moașe sau asistenți medicali absolvenți de studii sanitare într-o specializare de profil clinic, astfel cum sunt acestea definite la art. 207, alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: asistent medical generalist, asistent medical obstetrică-ginecologie / moașă, asistent medical de pediatrie și asistent medical de ocrotire.
  • Alte cerințe specifice: Nu
    • Competența managerială: nu este cazul.

 

Concursul se va desfășura la sediul Primăriei comunei Zâmbreasca, în 3 etape succesive, după cum urmează:
a) selecția dosarelor de înscriere la concurs;
b) proba scrisă;
c) interviul.

Bibliografia și tematica de studiu, aferentă concursului este următoarea:

  1. Lucreția Titircă: Urgențe medico-chirurgicale – Sinteze – Editura medicală, București 2023.
    Tematica: Cap.1/1.1 și 1.2; Cap.2/2.3 și 2.8; Cap.3/3.1; Cap.4/4.2; Cap.7/7.1 și 7.4; Cap.11/11.3.
  2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr.144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
    Tematica: Cap.I/Secțiunea 1; Cap.II/ Secțiunea 2
  3. CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România.
    Tematica: Cap. V.
  4. Ordonanța de urgență 18/ 2017 privind asistența medicală comunitară, cu modificările și completările ulterioare.
    Tematica: Integral.
  5. Hotărâre nr. 324 din 23 mai 2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, funcționarea și finanțarea activității de asistență medicală comunitară.
    Tematica: Integral.
  6. ORDIN Nr. 1226 din 3 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activitățile medicale.
    Tematica: Cap.II; Cap. VI.
  7. Ordinul comun M.S./ M.D.L.P.A nr. 1282/728/2023 privind aprobarea Modelului de protocol-cadru de colaborare între unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială și cabinetele de medicină de familie care deservesc populația.
    Tematica: Anexă la Ordinul comun M.S./ M.D.L.P.A nr. 1282/728/2023.
  8. Ordinul ministrului sănătății nr. 740/ 2024 privind aprobarea ghidurilor metodologice privind furnizarea serviciilor de asistență medicală comunitară integrată de către asistentul medical comunitar și mediatorul sanitar.
    Tematica: Anexa nr.1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 740/2024.

Pentru îndeplinirea activităților și furnizarea de servicii de asistență medicală comunitară, asistenții medicali comunitari au următoarele atribuții:

  1. a) realizează catagrafia populației din colectivitatea locală din punctul de vedere al determinanților stării de sănătate și identifică gospodăriile cu persoanele vulnerabile și/sau cu risc medicosocial din cadrul comunității, cu prioritate copiii, gravidele, lăuzele și femeile de vârstă fertilă;
    b) Identifică persoanele neînscrise pe listele medicilor de familie și sprijină înscrierea acestora pe listele medicilor de familie;
    c) semnalează medicului de familie persoanele vulnerabile din punct de vedere medical și social care necesită acces la servicii de sănătate preventive sau curative și asigură sau facilitează accesul persoanelor care trăiesc în sărăcie sau excluziune socială la serviciile medicale necesare, conform competențelor profesionale;
    d) participă în comunitățile în care activează la implementarea programelor naționale de sănătate, precum și la implementarea programelor și acțiunilor de sănătate publică județene sau locale pe teritoriul colectivității locale, adresate cu precădere persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical, social sau economic;
    e) furnizează servicii de sănătate preventive și de promovare a comportamentelor favorabile sănătății copiilor, gravidelor și lăuzelor, cu precădere celor provenind din familii sau grupuri vulnerabile, în limita competențelor profesionale;
    f) furnizează servicii medicale de profilaxie primară, secundară și terțiară membrilor comunității, în special persoanelor care trăiesc în sărăcie sau excluziune socială, în limita competențelor profesionale;
    g) informează, educă și conștientizează membrii colectivității locale cu privire la menținerea unui stil de viață sănătos și implementează sesiuni de educație pentru sănătate de grup, pentru promovarea unui stil de viață sănătos împreună cu personalul din cadrul serviciului de promovare a sănătății din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, iar pentru aspectele ce țin de sănătatea mintală, împreună cu personalul din cadrul centrelor de sănătate mintală;
    h) administrează tratamente, în limita competențelor profesionale, conform prescripției medicului de familie sau a medicului specialist, cu respectarea procedurii de manipulare a deșeurilor medicale, respectiv depozitarea deșeurilor medicale rezultate din administrarea tratamentelor prescrise de medic; țin evidența administrării manevrelor terapeutice, în limita competențelor profesionale;
    i) anunță imediat medicul de familie sau serviciul județean de ambulanță, respectiv Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, atunci când identifică în teren un membru al comunității aflat într-o stare medicală de urgență;
    j) identifică persoanele, cu precădere copiii diagnosticați cu boli pentru care se ține o evidență specială, respectiv TBC, prematuri, anemici, boli rare etc., și le îndrumă sau le însoțesc, după caz, la medicul de familie și/sau serviciile de sănătate de specialitate;
    k) supraveghează în mod activ bolnavii din evidențele speciale – TBC, prematuri, anemici, boli rare etc. – și participă la administrarea tratamentului strict supravegheat al acestora, în limita competențelor profesionale;
    l) realizează managementul de caz în cazul bolnavilor cu boli rare, în limita competențelor profesionale, conform modelului de management de caz, adoptat prin ordin al ministrului sănătății, în termen de 180 zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice;
    m) supraveghează tratamentul pacienților cu tuberculoză și participă la administrarea tratamentului strict supravegheat (DOT/TSS) al acestora, în limita competențelor profesionale;
    n) pentru pacienții cu tulburări psihice contribuie la realizarea managementului de caz organizat de centrele de sănătate mintală din aria administrativ-teritorială, ca parte a echipei terapeutice, în limita competențelor; identifică persoanele cu eventuale afecțiuni psihice din aria administrativ-teritorială, le informează pe acestea, precum și familiile acestora asupra serviciilor medicale specializate de sănătate mintală disponibile și monitorizează accesarea acestor servicii; notifică imediat serviciile de urgență (ambulanță, poliție) și centrul de sănătate mintală în situația în care identifică beneficiari aflați în situații de urgență psihiatrică; monitorizează pacienții obligați la tratament prin hotărâri ale instanțelor de judecată, potrivit prevederilor art. 109 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare și notifică centrele de sănătate mintală și organele de poliție locale și județene în legătură cu pacienții noncomplianți;
    o) identifică și notifică autoritățile competente cazurile de violență domestică, cazurile de abuz, alte situații care necesită intervenția altor servicii decât cele care sunt de competența asistenței medicale comunitare;
    p) participă la aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a eventualelor focare de infecții;
    q) în localitățile fără medic de familie și/sau personal medical din cadrul asistenței medicale școlare efectuează triajul epidemiologic în unitățile școlare la solicitarea direcțiilor de sănătate publică județene și a Municipiului București, în limita competențelor profesionale;
    r) identifică, evaluează și monitorizează riscurile de sănătate publică din comunitate și participă la monitorizarea intervenției și evaluarea impactului, din perspectiva medicală și a serviciilor de sănătate;
    s) întocmesc evidențele necesare și completează documentele utilizate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv registre, fișe de planificare a vizitelor la domiciliu, alte documente necesare sau solicitate și conforme atribuțiilor specifice activităților desfășurate;
    ș) elaborează raportările curente și rapoartele de activitate, în conformitatea cu sistemul de raportare definit de Ministerul Sănătății, și raportează activitatea în aplicația on-line AMCMSR.gov.ro, cu respectarea confidențialității datelor personale și a diagnosticului medical al beneficiarilor;
    t) desfășoară activitatea în sistem integrat, prin aplicarea managementului de caz, cu ceilalți profesioniști din comunitate: asistentul social/tehnicianul în asistență socială, consilierul școlar și/sau mediatorul școlar, pentru gestionarea integrată a problemelor medicosocioeducaționale ale persoanelor vulnerabile, și lucrează în echipă cu moașa și/sau mediatorul sanitar, acolo unde este cazul;
    ț) participă la realizarea planului comun de intervenție al echipei comunitare integrate/planului de servicii, conform legislației în vigoare, din perspectiva serviciilor de sănătate, și coordonează implementarea intervențiilor integrate dacă prioritatea de intervenție este medicală și de acces la serviciile de sănătate; participă la monitorizarea intervenției și evaluarea impactului asupra beneficiarului, din perspectiva medicală și a serviciilor de sănătate;
    u) Colaborează cu alte instituții și organizații, inclusiv cu organizațiile neguvernamentale, pentru realizarea de programe, proiecte și acțiuni care se adresează persoanelor sau grupurilor vulnerabile/aflate în risc din punct de vedere medical, economic și social;
    v) Realizează alte activități, servicii și acțiuni de sănătate publică adaptate nevoilor specifice ale comunității și persoanelor din comunitate aparținând grupurilor vulnerabile/aflate în risc, în limita competențelor profesionale.

Calendarul de desfășurare a concursului, respectiv data limită și ora până la care se pot depune dosarele de concurs:

 

 

 

Activitate Data Ora
Data postării/publicării anunțului 11August 2026  
Data limită de depunere a dosarelor 26 August 2026 15:00
Selecția dosarelor 28 August 2026 12:00
Afișarea selecției dosarelor 28August 2026 13:00
Termen limită contestații ref la selecția dosarelor 31 August 2026 14:00
Afișarea rezultatelor la contestații 01 septembrie 2026 13:00
Proba scrisă 07 Septembrie 2026 10:00
Afișarea rezultatelor la proba scrisă 07 Septembrie 2026 14:00
Termen limită contestații la proba scrisă 08 septembrie 2026 13:00
Afișarea rezultatelor la contestații ref proba scrisă 08 Septembrie 2026 15:00
Interviul 09 Septembrie 2026 09:00
Afișarea rezultatelor la proba de interviu 09 Septembrie 2026 11:00
Termen limită contestații la proba de interviu 11 Septembrie 2026  9:00
Afișarea rezultatelor la contestații la proba de interviu 11 Septembrie 2026 11:00
Afișare rezultat final 14 Septembrie 2026 13:30

 

 

 

 

 

 

PRIMAR,

RĂDUȚ MARIN